Family Notes

Romu Ionescu a fost un bărbat înalt, cu o voce clară, sonoră, de tenor. Soţia sa ne spunea anul acesta - 2007 - că vocea a moştenit-o de la tatăl său, Vasile Ionescu, iar înalţimea de la un unchi al său - fratele lui Vasile.
Când Romu a primit ordinul de chemare în armată pentru a pleca pe frontul de est la începutul celui de al doilea război mondial, tatăl său − Vasile Ionescu − a intevenit pe lângă persoanele în drept cu rugamintea de a-l repartiza pe Romu cât mai departe de font. El şi-a argumentat rugămintea prin faptul că, foarte de curând, a pierdut un fiu, pe Ionel şi nu vrea să mai piardă unul. A găsit înţelegere şi Romu a fost repartizat la popotă. Şi totuşi Romu a activat în apropierea frontului, misiunea lui împreună cu camarazii săi fiind aceea de a aduce mâncarea  la regimentele din prima linie − regimente care luptau pe frontul de pe Don. Şi, într-o zi, maşina popotei care era în drum spre sau dinspre front, a fost prinsă într-un atac aerian al ruşilor şi lovită în plin. Nu ştiu ce s-a întâmplat cu camarazii lui Romu. Bomba care a lovit maşina a tăiat piciorul drept al lui Romu. El a fost dus la un spital de campanie unde a suferit o amputare a piciorului şi apoi încă una pentru a evita cangrenarea. Două asistente medicale ale spitalului de campanie − Anişoara şi Sevasta − , foarte impresionate de suferinţa lui, văzând că este în primejdie deoarece pierduse foarte mult sânge, au decis să îl ajute. Analizele lor au arătat că Sevasta îi poate dona sânge lui Romu. În urma transfuziei Romu s-a întremat şi a fost transportat la un spital din ţară, în Ploieşti. Atunci au fost anunţaţi şi părinţii care au venit să-şi vadă fiul. În curtea spitalului, Aneta a leşinat din cauza emoţiei.
Urmare a întâmplărilor prin care au trecut, Romu şi Anişoara s-au îndrăgostit şi s-au căsătorit. Condiţiile grele ale sfârşitului de război, desfiinţarea magazinului de fierărie au făcut foarte grea viaţa celor doi soţi şi a copiilor lor. Romu, invalid de război, nu reuşea să găsească o slujbă care să-i asigure un salariu. Şi atunci, unul din medicii care activa în policlinica din Mizil i-a cerut Anişoarei să-i arate documentele ei. Constatând că este asistentă medicală foarte calificată, a sfătuit-o să se angajeze la policlinică. Aşa a făcut Anişoara, după ce s-a sfătuit cu soţul ei. Romu a rămas să îngrijească de casă şi copii câtă vreme Anişoara era la serviciu. Anişoara a completat salariul său de asistentă medicală făcând injecţii tuturor mizilenilor care o solicitau; fie că pacienţii veneau la ea acasă, fie că trebuia să se duca ea la ei acasă indiferent de ora din zi sau din noapte. N-a refuzat niciodată pe nimeni şi nu a impus niciodată o plată anume. Primea orice îi ofereau oamenii: o sumă mică de bani, o bucăţică de brânză, un ghem de lână, ce putea fiecare să-i ofere pentru serviciile ei. Ate asistente medicale i-au atras atenţia că „le stică preţul injecţiei”. Anişoara a replicat spunând că nu poate cere pentru injecţie mai mulţi bani decât costă medicamentul. Dacă ne gândim bine, îi dăm dreptate lui Georginel care obişnuieşte să spuna că nici un mizilean n-a scăpat neînţepat de ea.
Anişoara s-a legat cu tot sufletul de rudele sale mizilene care au primit-o în familie cu dragoste şi înţelegere. Îşi aduce aminte cu recunoştinţă şi dragoste de soacra sa − Aneta Ionescu − care, imediat după instalarea lor în casa din strada Independenţei din Mizil, i-a vizitat şi, văzând ce le lipseşte, le-a trimis tot ce a fost necesar pentru „îmbrăcarea” casei.
Romu a ţinut întreaga gospodărie: casă, grădină, păsări, animale, în vreme ce tanti Anişoara a continuat să lucreze ca asistentă medicală.
Împreună şi-au crescut cei doi copii, Vasile(Vasilică) şi Maria(Marioara).
Anişoara a fost asistată la naşterea ambilor copii de către Puiu Popovici. Întâmplarea, sau poate că nu, a făcut ca Puiu - devenit de curând medic chirurg şi stabilit cu familia în Ploieşti – să fie de fiecare dată în Mizil, venit la părinţii săi – Victoria şi Ionel Popovici. Aflând că Anişoara naşte, Puiu şi Victoria au dat fuga la ea acasă, unde se petrecea evenimentul. Cum pe Anişoara o ajuta la naştere doar moaşa, Puiu acţionat imediat ca medic.
Nenea Romu a avut pasiunea de a creşte porumbei călători, cu care a participat la concursuri obţinând premii importante pe plan national.
Pasiunea sa pentru creşterea porumbeilor călători este moştenită de nepoţiii Florin şi Cezar Sinca. Cezar este şi el, de doua ori, câştigător al Concursului Naţional pentru porumbei voiajori.