Family Notes

Povesteste Ileana Catalina David nascuta Constantinescu.
Mai intai trebuie sa spun ca toate cate le voi povesti se bazeaza pe amintirile mele de copil si om matur. Desigur, fiecare din nepotii Victoriei si ai lui Ionel Popovici vor avea de comentat si adaugat la cele ce eu imi amintesc. Fiecare este liber sa o faca. Si sa critice oricat vrea!
In timpul primului razboi mondial, pe cand Ionel se afla pe front si in prizonierat la turci, mama sa, Pauna o vizita pe mama Victoriei si, de fiecare data se interesa de Victoria afirmand ca o priveste ca pe o viitoare nora - sotie a fiului ei Ionel. Victoria se gandea la Ionel ca la viitorul sau sot cu o oarecare strangere de inima caci diferenta de varsta intre ei i se parea a fi prea mare.  Atentie, Victoria si Ionel nu se cunosteau de loc. Nu se vazusera niciodata desi amandoi locuiau in acelasi Mizil. Dar la venirea lui acasa, la sfarsitul razboiului, cand prizonierii au fost eliberati din lagare, Victoria s-a decis sa accepte cererea in casatorie si, in calitate de nepoata, spun ca a facut foarte bine.
Pe de alta parte, la intoarcerea din prizonierat, pe Ionel l-a oprit pe drum o tiganca ghicitoare. Aceasta i-a ghicit in bobi ca se va insura cu o fata pe care o cheama Victoria. Tata mare Ionel a povestit aceasta intr-o seara de vara pe cand stateam la masa in curtea lor din Mizil.
Tanara nevasta, Victoria il astepta pe Ionel la masa de pranz cu un pahar de vin pe masa, caci asa credea ea ca se cuvine. Ionel a tacut o vreme, dar la un moment dat a intrebat-o daca nu cumva ei ii place sa bea. Victoria i-a explicat ca asa credea ea ca se cuvine - sa-i oferi sotului un pahar de vin - si, de atunci, a renuntat sa mai aduca vin la fiecare masa. Ionel nu obisnuia sa bea decat la ocazii si atunci cu masura. Victoria nici atat. De la Catalina (Ina), fata fiului lor, Nelu am auzit urmatoarea poveste.
Nelu, baiat mare, a fost cu treburi intr-un loc in care se facea tuica. Si, neobisnuit fiind, s-a imbatat numai din mirosul locului. Ajuns acasa, tatal lui, observandu-i starea, foarte suparat, l-a luat de o parte si i-a spus ca doar atunci cand il va vedea pe el beat sa-si permita si el una ca asta. Bietul Nelu n-a stiut cum sa explice mai bine ca nu a baut de loc! Dar n-a uitat toata viata intamplarea.
Cam tot pe la inceputul casniciei lor, Victoria a constatat intr-o zi ca nu mai are verigheta pe deget. S-a speriat foarte tare si a cautat-o pe peste tot unde credea ea ca ar fi putut sa fie. N-a gasit-o si n-a spus nimic toata iarna. In primavara, facand ordine si curatenie in beciul casei si-a gasit verigheta pe fundul laditei cu cartofi. Va dati seama ce bucuroasa a fost, caci se gandea ca pierderea verighetei este de rau augur. N-a fost asa. Casnicia lor a fost una frumoasa, cu multe bucurii si realizari. Sigur, n-au stat mereu pe roze. Ionel a inceput cu greu negustoria carand marfa cu geamantanul. La un moment dat chiar a dat faliment. Atunci a cerut ajutor unchiului sau prin alianta, Tase Dumitrescu. Credea el ca i-ar fi de ajutor daca acesta l-ar lua ca asociat. Tase i-a refuzat cererea, dar i-a propus sa-l ajute pentru a incepe o noua afacere si asa a facut. Ba chiar l-a urmarit o vreme pentru a se convinge daca falimentul a fost rezultatul nepriceperii sau al ghinionului. A fost ghinionul. Afacerea a prosperat si in anii treizeci starea materiala a familiei era buna. Tase Dumitrescu i-a acordat lui Ionel toata increderea sa, pana acolo incat l-a desemnat executorul testamentului sau. Ionel s-a ingrijit ca cele prevazute in testament sa se infaptuiasca. Si, din averea lui Tase Dumitrescu, in Mizil a fost construit primul Liceu care fiinteaza si astazi.
Victoria si Ionel si-au crescut cei patru copii - Tanti, Puiu, Olga si Nelu - cu dragoste.
In ajunul unui Paste copiii asteptau cu nerabdare dulciurile de la iepuras si Ionel a avut grija ca asa sa fie. Mare vanzoleala si agitatie! Dar tata si copii uitasera ca iepurasul aduce si o maturica pentru copii care nu sunt cuminti. A gasit-o Victoria care a scuturat cu ea si tata si copii.
Toti patru au urmat si absolvit liceul si l-au absolvit. In acea vreme Liceul "Tase Dumitrescu" inca nu exista. Fetele au urmat liceul la Buzau, tot acolo unde viitorul socru al Tanticai - Bucur Constantinescu -  era presedintele Comitetului de parinti, caci fetele lui - Lenuta, Ana, Aurica si Milica - au fost pe rand elevele aceluiasi liceu (azi - Liceul "Mihail Eminescu").
Aici conceptia mai veche a vremii si-a spus cuvantul. Fetele au fost oprite din continuarea studiilor. Parintii au considerat ca este suficient si nu le-au lasat sa-si dea bacalaureatul desi ele isi doreau foarte mult aceasta. Ba chiar ar fi dorit sa urmeze si o facultate.
In cazul baietilor a fost altfel. Puiu a inceput studiul universitar in facultatea de biologie si l-a sfarsit la facultatea de medicina. A devenit un chirurg apreciat si bine cunoscut in Ploiesti unde s-a stabilit cu familia sa. Nelu, absolvent de liceu economic, a urmat Academia de Studii Economice. Calificat contabil si-a facut meseria cu pricepere castigand aprecierea colegilor si cunoscutilor.
Ionel a avut in Mizil magazin de delicatese si inca un magazin in asociatie cu cumnatul sau Costica Alexandrescu. Cedate "de buna voie" statului comunist! O data cu prima lor casa din Strada Independentei. Averea cu care au ramas: casa din Mihai Bravu, 55 si casa din spatele magazinului, alta decat prima despre care am spus ca a fost "cedata". Si astfel, Victoria si Ionel s-au vazut obligati sa-si asigure existenta inchiriid casa din spatele magazinului si camere in casa din Mihai Bravu unde locuiau. Copiii s-au casatorit si si-au urmat drumul in viata. Victoria si Ionel au devenit mama mare si tata mare pentru cele sapte nepoate si doi nepoti care au venit pe rand, cu mare bucurie de fiecare data. Si ce vacante minunate au avut Mariana, Ileana, Rel, Lizeta si Tuti - toata vara la Mizil! Rel se trezea primul dis de dimineatza si pleca cu tata mare la piata. Fetele se trezeau din somn la venirea lor, cu plasela incarcate. Ce excursii frumoase faceam cu tata mare la fantana Sfanta Filofteia, dincolo de calea ferata, ca sa aducem apa buna de baut, fiecare cu damigeana potrivita pentru dimensiunea si puterea sa. Si mai ales ce "teatru tragic" se incingea, cu costume improvizate din dulapul mamei mari si subiecte inventate. Pote Rel sa fi fost mai nemultumit caci adesea il costumam in fata. Mama mare, mama - Tanti - si Olga pregateau mancarea. Si pe urma ne asezam la masa - in bucatarie pe vreme mai rea si in curte pe vreme buna. Pentru mofturosi mama mare avea intotdeauna ac de cojoc. Imi aduc aminte ca, mai mari fiind, Mariana a cerut insistent la felul doi "numai o lingura". Mama mare i-a pus in farfurie, efectiv, numai o lingura. Eu una am ramas foarte uimita si cred ca si Mariana. Nu mai stiu daca a mai cerut sau a mancat numai lingura ceruta.
Pe urma, noi nepotii am crescut, am inceput vacantele la munte si la mare si la Mizil ne duceam vara pentru timp scurt.
Tata mare s-a imbolnavit si Olga i-a adus pe Victoria si Ionel la ea acasa la Ploiesti pentru a-l ingriji cu ajutorul lui Puiu. Aceasta se intampla cand Lizeta abia se casatorise si ea - Lizeta - regreta si astazi ca nu a avut curajul sa-i spuna lui tata mara ca este insarcinata inainte ca acesta sa se savarseasca din viata. Mama mare mi-a spus mai tarziu, pe cand locuiam la dumneaei ca profesoara incepatoare la Liceul Teoretic din Mizil, ca intr-o zi, necajita tare, plangea langa patul lui tata mare. Si el a chemat-o mai aproape si a intrebat-o: "Victoria, tu nu stii ca vine si asta?" Ea a inteles ca trebuie sa fie curajoasa si asa a fost. Pe urma, Victoria, devenita vaduva, a ramas sa locuiasca in casa lor din Mizil. Pe timp de iarna venea sa lociasca, pe rand, la unul din copiii ei, cand la Ploiesti la Puiu, Olga sau la Nelu, cand la Iasi la Tanti. Si asa, a devenit "bunicuta" pentru stranepotii Andrei,Lidia, Victor, Miron, Mihai, Petre, Ileana, Olguta, Andra, Simona si Raluca, Corina, Bogdan, Horia si Stefan. Ultimii nu au mai avut timp sa o cunoasca.