Era iarna 1947 - 1948, eu(Ileana Catalina) aveam trei ani si descindeam impreuna cu tata in gara Mija.
Muuuuuuuuuulta zapada si padure. Si intuneric(era seara si gara putin luminata)
Lumea din gara vorbea agitata despre patania unui om care se intalnise in padure cu un urs. Nu-mi aduc aminte cum s-a salvat omul - in memorie mi-a ramas doar agitatia din gara.
Noi mergeam la Lenuta si Costin stabiliti la Mija, unde Costin avea serviciul la Fabrica de armament. Tata urma sa lucreze si el tot acolo.
Ajunsi la ei acasa, am gasit lume multa: Lenuta, Costin, Sanda(care avea doi ani) si Didina. Didina, micuta si subtirica, despre care am aflat ca este matusa tatei si a Lenutei. Ei ii spuneau pe nume si tot asa i-am spus si eu.
Didina era vesela si glumeata si ne-am imprietenit imediat. Ca si cu toti ceilalti de altfel.
Eu dormeam impreuna cu tata care ma instruise ca, daca ma trezesc peste noapte, sa-l scutur zdravan de umar ca sa-l trezesc si sa-mi dea ajutorul de care as fi avut nevoie. Dupa un timp, tata a plecat la Mizil unde era mama impreuna cu Mariana si cu Rel si eu am ramas la Mija unde am trecut sa dorm impreuna cu Didina. Si tocmai atunci m-am trezit intr-o noapte si am scuturat zdavan umarul de langa mine. Surpriza: langa mine era matusa tatei care s-a trezit imediat si m-a linistit. Eu am ramas foarte rusinata ca am zguduit-o in timp ce dormea. Desigur, Didina nu s-a suparat deloc.
Acestea sunt primele mele amintiri despre Didina.
Mult mai tarziu, Catalina a vrut sa stie exact ce fel de matusa ne este Didina si, afland, a hotarat ca numele ei va fi "Tusica". Si Tusica a ramas pentru toti nepotii.
Didina a stat alaturi de familia surorii ei - Virginia - si, dupa moartea Virginiei, a fost sprijin de nadejde pentru Bucur in ingrijirea copiilor(Lenuta, Petrica, Ana, Nicu, Aurica si Milica).
Mai tarziu, si-a ajutat nepoatele Lenuta si Ana in ingrijirea fiicelor lor - Sanda si Catalina.
Catalina se bucuram mult cand Tusica ii aducea ei banutii castigati la un joc de remy sau poker. Ca si atunci cand venea "pensia de bani" si Tusica le cumpara - ei si Sandei - dulciuri.
Tusica Didina s-a savarsit din viata in casa Lenutei si a lui Costin.
Toti - nepoti si stranepoti - o purtam in amintire ca pe matusa noastra vesela, mereu cu gluma pe buze si de nadejde la necaz ca si la bucurie.